Poveşti superbe cu 1310 şi fotbal. Băieţii ăştia au plecat cu Dacia veche ca să încurajeze România.

Pe 10 iunie, Franţa – România a fost meciul de deschidere al Euro 2016. Pentru noi a avut o importanţă deosebită, întrucât Naţionala noastră nu jucase niciodată în istorie primul meci al unui turneu final. Cum era de aşteptat, românii microbişti au invadat Parisul la începutul lunii iunie, astfel că, pe Champs Elisees, culoarea predominantă era galbenul şi auzeai vorbindu-se româneşte la tot pasul. Am găsit acolo şi Arcul de Triumf, dar nu am reuşit să ducem şi Palatul Parlamentului sau Muzeul Satului, nici Transfagarasanul sau Cheile Bicazului, nici măcar albastrul Voroneţului sau vreo poartă din Maramureş. Dar o dacie 1310 trebuia să ducem  Şi cum pe platformă n-ar fi avut niciun farmec, a trebuit să o ducem pe roţile ei. 

 

 

După un schimb de ulei şi o revizie amănunţită, am programat plecarea spre Paris pe 6 iunie. Am parcurs traseul în 3 zile, cu escale în Kecskemet (Ungaria) şi Munchen. Am călătorit aproximativ 800 km pe zi. Nu am păstrat un jurnal de bord amănunţit, astfel că nu pot să spun exact care a fost viteza medie. Îmi amintesc doar că, faţă de estimarea pe care ne-o dădea Google Maps de dimineaţă, noi ajungeam cam cu 3 ore mai târziu (aici incluzând şi pauzele). 

 

 

Viteza de croazieră a fost de 100 km/h (3000 rpm). Am pierdut minute preţioase la toate vămile (mai ales la intrare în Austria şi Franţa), deoarece controalele se înăspriseră din cauza ameninţărilor cu atentat. Nu erau oprite chiar toate maşinile, dar noi arătam ca din alt peisaj, aşa că am fost opriţi de fiecare dată. La întoarcere am avut escale în Nurnberg şi acelaşi Kecskemet. 

 

 

Costul total al deplasării a fost undeva la 500 de euro, incluzând aici carburant, taxe de drum şi parcări. Ni s-a făcut o poză la ieşirea dintr-un sat francez, aşa că încă aşteptăm o amendă de viteză.

 

Ca şi probleme tehnice am avut doar ceva minor în dimineaţa plecării din Munchen. Din cauza unui contact imperfect, electromotorul nu primea curent. Am mişcat de fire şi de starter şi până la urmă a pornit. Întârzierea a fost mai mică de două minute, dar recunosc că m-am îngrijorat un pic. Mi s-a mai întâmplat o singură dată la întoarcere, într-o benzinărie lângă Nancy şi am rezolvat la fel de rapid. Nu a fost nevoie să schimbăm nicio piesă, nu am utilizat nicio cheie sau şurubelniţă, nu am împins maşina. După ce ne-am intoars, am rezolvat problema definitiv la un service în Piteşti. Electricianul a identificat firul oxidat, l-a curăţat şi de atunci nu am mai avut probleme. 

 

 

Ne-am bucurat din plin de aventura noastră, fiind salutaţi la tot pasul de românii aflaţi pe autostrăzile europene sau de francezii ce îşi aminteau de legendarul Renault 12. 

Ţinem pumnii Tricolorilor în preliminarii şi sperăm să ne vedem peste doi ani şi în Rusia. Hai România! 

 

 

GALERIE FOTO INTEGRALĂ